Korodi: Programul Rabla ar putea fi reluat din 1 aprilie

Korodi: Programul Rabla ar putea fi reluat din 1 aprilie
Publicat: 14/03/2014, 17:34
Actualizat: 28/03/2019, 22:22

„După dezbaterea care a avut loc săptămâna aceasta, programului Rabla ar putea să i se dea drumul la 1 aprilie. Văd că există o cooperare cu patronatele din zona industriei auto, din zona REMAT-urilor, ca să fie mecanismul bine închegat. Ceea ce pot să vă spun este că va fi un sistem diferit, care va exclude certificatele în forma de hârtie, de acum încolo totul se va lucra în baze de date electronice, sigure și care să ajute ca realmente nu numai să scoatem din trafic rable, dar să reîmprospătăm și parcul auto”, a spus ministrul Mediului, într-o conferință de presă susținută la Miercurea Ciuc.

El s-a referit și la câteva „provocări” pe care ministerul le are în perioada următoare.

„Trebuie să finalizăm, printr-un proiect început cu Banca Mondială, anul acesta, o analiză minuțioasă a strategiei naționale pentru schimbările climatice, care să ne dea cifre exacte, calculabile pentru bugetul de stat, de investiții necesare în anii următori, pentru politici de adaptare și pentru politici de prevenire. Va fi veriga cea mai importantă a ministerului din punctul de vedere al politicilor publice. Totodată, Ministerul Mediului este implicat în crearea programelor sectoriale pentru programarea financiară 2014-2020, pentru că 20 la sută din toate programele operaționale și de dezvoltare rurală trebuie să vizeze politici de adaptare sau de prevenire pentru schimbările climatice”, a spus Korodi.

Potrivit acestuia, în domeniul gestionării deșeurilor trebuie să fie modificate zeci de hotărâri de Guvern și ordine de ministru subsecvente într-o perioadă de cel mult un an, pentru că altfel se va bloca întreg sistem.

Korodi Attila și-a exprimat speranța că ministerul va reuși să „bifeze aproape integral fondurile europene”, unde există un flux constant, exemplificând că luna trecută au fost decontate 90 de milioane de euro.

Totodată, el a susținut că Fondul de mediu trebuie să fie degrevat de proiecte care pot fi finanțate și din fonduri europene, astfel încât la Fondul de mediu să existe spațiul financiar necesar revigorării unor programe importante, precum „Casa Verde”.

„Proiectele pe care le avem în investiții, de apă potabilă și canalizare, dacă sunt compatibile cu programele europene să le ducem către fondurile europene, să degrevăm Fondul de mediu de bugete mari investiționale în această zonă, pentru că, pur și simplu, programele care au fost lansate sunt mult mai multe decât capacitatea financiară a instituției. Aș dori ca prin degrevarea instituției să redăm funcționalitatea programelor de genul Casa Verde, care se adresează zecilor de mii de familii, programele care vizează crearea de spații, coridoare pentru pietoni, pentru bicicliști, programe care vizează organizațiile neguvernamentale și alte programe care stau și nu pot fi derulate din cauza lipsei fondurilor”, a precizat Korodi.

În opinia acestuia, Ministerul Mediului are „o responsabilitatea imensă” în zona biodiversității, unde nu sunt finalizate planurile de management ale rețelei Natura 2000.

„La ora actuală, prin fonduri europene, s-au început pentru 40 la sută dintre aceste arii, sub categoria Natura 2000, să se dezvolte planurile de management. În noua programare financiară vom continua acest proces. Până când nu vom avea planul de management pentru fiecare arie, oamenii de acolo nu vor înțelege și nu vor ști cum să se comporte ca agent economic, ca agricultor, fermier sau simplu cetățean, față de reglementările de acum. De obicei, planurile de management aduc o claritate și o liniște – vom susține lucrul acesta – și sper că aceste programe să se finalizeze”, a conchis Korodi Attila.

Programul Rabla pe 2014 ar putea aduce unele noutăți, printre care înscrierea cetățenilor direct la dealer și eliminarea colectorilor, precum și acceptarea mașinilor mai vechi de 8 ani, urmând să fie distribuite 20.000 de tichete de câte 6.500 de lei, potrivit proiectului pus în dezbatere publică.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu